În vorbirea curentă, evaluarea este confundată, adesea, cu verificarea
cunoştinţelor elevilor şi cu atribuirea de note (calificative) pentru aceste cunoştinţe.
Evaluarea este un proces mult mai complex, care presupune o pregătire
ştiinţifică a învăţătorului, precum şi efortul de a diminua la minimum subiectivismul în
aprecierile pe care acesta le face în mod obişnuit.
Pentru învăţător, evaluarea este o activitate etapizată, la capătul căreia acesta îşi
dă seama care este pregatirea elevului, la un moment dat, în comparaţie cu aşteptările
lui şi cu cerinţele programelor şcolare.
Pentru elev, evaluarea este mijlocul prin care el realizează cum este perceput de
învăţător şi cum îi apreciază acesta pregătirea. Desigur, nu întotdeauna evaluarea
învăţătorului coincide cu autoevaluarea făcută de elev propriei sale pregătiri. Pentru a
evita neînţelegerile sunt necesare nişte standarde, adică nişte etaloane ale pregătirii la
care să se poată raporta atât învăţătorii (evaluatorii) cât şi elevii (evaluaţii).
Pentru familie, evaluarea este o cale de a şti unde se situează copilul (ca
pregătire şcolară) şi ce perspective are el de a continua această pregătire într-un anumit
domeniu.
Pentru toţi factorii implicaţi în pregatirea elevilor, evaluarea este "barometrul"
care indică în orice moment "starea" pregătirii şcolare, succesele şi eşecurile, nivelul
performanţelor obţinute în raport de cele proiectate prin curriculum.
Atât succesele înregistrate de elevi, cât şi eventualele lacune în pregătirea lor
permit învăţătorului să-şi autoaprecieze activitatea în toate fazele (etapele) pregătirii şi
desfăşurării procesului didactic. Toate acestea îi vor permite să ia măsuri de ameliorare
LIDIA FLORENTINA PESCARU – 2010 – EVALUAREA ÎN INVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR 10
a propriei sale activităţi, atât prin continuarea, la un nivel superior a experienţei
valoroase, cât şi prin remedierea carenţelor care au determinat unele lacune în nivelul
de pregătire al elevilor.
Evaluarea trebuie privită şi ca un moment aplicativ al învăţării. Cunoştinţele se
însuşesc cu adevărat, în mod temeinic, în procesul implicării lor.
În cadrul procesului de învăţământ, evaluarea îşi exercită:
- funcţia diagnostică realizată prin teste de cunoştinţe de tip diagnostic;
- funcţia pronostică realizată prin teste de aptitudini, teste pedagogice de tip
criterial, teste de tip normativ;
- funcţia de selecţie, care intervine atunci când se doreşte clasificarea
(ierarhizarea) elevilor unei clase, şcoli, la sfârşitul anilor şcolari.
Această funcţie se realizează prin teste standardizate de tip normativ şi oferă
mari posibilităţi unei selecţii obiective5.
EVALUAREA randamentului şcolar prin natura ei şi prin funcţiile pe care le
realizează, nu este o activitate propriu – zisă de predare – învăţare, dar se efectuează în
sprijinul acestor procese.
Sub raport pedagogic, acţiunile de verificare a pregătirii elevilor au efecte de
întărire a achiziţiilor învăţării prin repetarea şi sistematizarea pe care le prilejuiesc, prin
contribuţia ce o aduc in direcţia completării cunoştinţelor, precum şi în sensul
consolidării priceperilor şi deprinderilor.
În desfăşurarea unor lecţii am constatat că întrebările şi cerinţele cuprinse în
conţinutul unor probe de evaluare pot constitui puncte de plecare în prederea unei
teme, alteori am văzut posibilităţile pe care le oferă conţinutul unei probe de evaluare
în direcţia activizării elevilor la lecţie.
Din perspectiva psihologică, evaluarea îşi demonstrează valenţele de susţinere a
învăţării, în primul rând prin efectele pe care le produc asupra elevilor aprecierile
pozitive (laudele, calificativele mari, gesturile aprobative, încurajările făcute etc.) şi
chiar cele negative (dezaprobarea, mustrarea, calificativele mici etc.) atunci când
5 M.,E., Î., “Ghidul de evaluare în învăţământul primar”, Bucureşti, 1999, pag.12
LIDIA FLORENTINA PESCARU – 2010 – EVALUAREA ÎN INVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR 11
acestea din urmă nu sunt folosite abuziv. În activitatea la clasă trebuie folosite în mod
sistematic aprecierile pozitive, evidenţiind progresele obţinute, mai ales faţă de elevii
timoraţi de insuccesele înregistrate, neîncrezători în forţele lor. Trebuie evitată
utilizarea abuzivă a aprecierilor negative dar atunci când se recurge la ele, să privească
o situaţie şi nu randamentul global al elevului.
Aceste aprecieri nu trebuie să exprime în niciun caz predici ale unor rezultate
viitoare slabe ci, pe cât posibil, să fie încurajatoare, să ofere o perspectivă optimistă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu